Please forgive me, i can't stop loving you...Sau, aberatii. :)
Prea mica pentru a reactiona normal la disparitia cuiva si destul de mica pentru a crede si activa naivitatea cand vine vorba de ceva sentimental. Si nu doar eu...
Imi pare rau? Da.
De ce imi pare rau? Pentru ca nu-s o oglinda, care sa indeplineasca ceea ce vede vis-a-vis, vorbesc de indiferenta pe care chiar daca vreau s-o aplic, nu mi se primeste. Si de as mai fi si rece ca oglinda...
Mereu avem parte de momente dureroase...cand nu poti respira de ingrijorare, sau respiri si deja nu mai vreai asta.
Logica nu-ti mai este de ajutor, pentru ca in acest moment tacerea, confuzia e bazata pe iubire. De care iubire? Pentru trecut, de altfel nici n-ai avut parte, varsta inca te mai caracterizeaza.
Lacrimile curg, desi ziceai: ''pentru un baiat sa plang? niciodata!'' . Uite ca acest niciodata a trecut si a ramas pan' la prima promisiune pe care ti-a facut-o. Sentimentele se amplifica. Iubirea pentru ce a fost, si ura pentru existenta iubirii. Ai atatea de exprimat dar nu are rost pentru ca nu tinzi sa aduci inapoi ceea ce nici n-a fost al tau, desi vreai asta mai mult si mai mult...mai ales noaptea, cand te-ai eliberat de la ocupatiile pe care le-ai impus in orarul tau pentru a te incarca, si nu mai ramane nimic de facut, decat sa meditezi.
Doare? Doar cand vezi un perete si tare mai vreai sa simti cat de trainic e. In rest nu, inima pompeaza doar sange, nu si sentimente...deja)
''Uita-l!'' Ok, la exclamatiile in privinta sanatatii, ca nu merita, ma mai opresc...dar sa spui ceva ce nu eu pot controla..cel putin nu acum, e inutil. E inutil sa nascocim motive, e inutil sa ne amagim unii pe altii cand e evident ca nu a fost sa fie. Si DA, cu placere o fac....desi, nici nu prea am ce uita. :) Oh, distractia...dar asta pentru nimic in lume nu schimb, mi-a placut ce a fost...M-am distrat si folosit de moment.
Si nu, nu uit de demnitate..Datoria mea e sa spun ca am simtit. Si daca trebuie, imi cer scuze de la tine ca am fost reala! Dar niciodata, auzi, niciodata sa nu iti permiti sa-ti ceri scuze ca m-ai adus la starea asta. De ce? Pentru ca eu am avut fericirea de a simti, iar tu nu. Si in caz ca ma contrazici, raspunsul va fi tot faptele tale.
Aici imi inchei discursul meu de persoana ranita si dezamagita. Urmatorul post va fi cand eul din mine il va reinvia cineva...care merita si stie care e rolul sau in societate si fata de mine. Si care nu va mai vedea posesoarea acestor sentimente descrise aici. Si tot ce-mi amintesc acum, e piesa a caruia versuri imi ating orice parte a corpului:
''Please forgive me, i can't stop loving you....'' :)
Si dragi cititori, nu permiteti cuiva sa modeleze viata voastra. Caci, cand ''papusarii'' vor pleca din ea, va vor lua si inima si felul de a fi. Cu ce veti ramane? Ochi umflati si migrene. Ei, si ceva reflexe la auzul numelui lui/ei.
Imi pare rau? Da.
De ce imi pare rau? Pentru ca nu-s o oglinda, care sa indeplineasca ceea ce vede vis-a-vis, vorbesc de indiferenta pe care chiar daca vreau s-o aplic, nu mi se primeste. Si de as mai fi si rece ca oglinda...
Mereu avem parte de momente dureroase...cand nu poti respira de ingrijorare, sau respiri si deja nu mai vreai asta.
Logica nu-ti mai este de ajutor, pentru ca in acest moment tacerea, confuzia e bazata pe iubire. De care iubire? Pentru trecut, de altfel nici n-ai avut parte, varsta inca te mai caracterizeaza.
Lacrimile curg, desi ziceai: ''pentru un baiat sa plang? niciodata!'' . Uite ca acest niciodata a trecut si a ramas pan' la prima promisiune pe care ti-a facut-o. Sentimentele se amplifica. Iubirea pentru ce a fost, si ura pentru existenta iubirii. Ai atatea de exprimat dar nu are rost pentru ca nu tinzi sa aduci inapoi ceea ce nici n-a fost al tau, desi vreai asta mai mult si mai mult...mai ales noaptea, cand te-ai eliberat de la ocupatiile pe care le-ai impus in orarul tau pentru a te incarca, si nu mai ramane nimic de facut, decat sa meditezi.
Doare? Doar cand vezi un perete si tare mai vreai sa simti cat de trainic e. In rest nu, inima pompeaza doar sange, nu si sentimente...deja)
''Uita-l!'' Ok, la exclamatiile in privinta sanatatii, ca nu merita, ma mai opresc...dar sa spui ceva ce nu eu pot controla..cel putin nu acum, e inutil. E inutil sa nascocim motive, e inutil sa ne amagim unii pe altii cand e evident ca nu a fost sa fie. Si DA, cu placere o fac....desi, nici nu prea am ce uita. :) Oh, distractia...dar asta pentru nimic in lume nu schimb, mi-a placut ce a fost...M-am distrat si folosit de moment.
Si nu, nu uit de demnitate..Datoria mea e sa spun ca am simtit. Si daca trebuie, imi cer scuze de la tine ca am fost reala! Dar niciodata, auzi, niciodata sa nu iti permiti sa-ti ceri scuze ca m-ai adus la starea asta. De ce? Pentru ca eu am avut fericirea de a simti, iar tu nu. Si in caz ca ma contrazici, raspunsul va fi tot faptele tale.
Aici imi inchei discursul meu de persoana ranita si dezamagita. Urmatorul post va fi cand eul din mine il va reinvia cineva...care merita si stie care e rolul sau in societate si fata de mine. Si care nu va mai vedea posesoarea acestor sentimente descrise aici. Si tot ce-mi amintesc acum, e piesa a caruia versuri imi ating orice parte a corpului:
''Please forgive me, i can't stop loving you....'' :)
Si dragi cititori, nu permiteti cuiva sa modeleze viata voastra. Caci, cand ''papusarii'' vor pleca din ea, va vor lua si inima si felul de a fi. Cu ce veti ramane? Ochi umflati si migrene. Ei, si ceva reflexe la auzul numelui lui/ei.
De ce nu te-am uitat?
RăspundețiȘtergere