Îmi pare rău, dar greșește!

Fiecare naștere și moarte are o oră, deși nu programată. 

Ai fost cândva în gândul unei femei...după care protejat de brațele tremurânde ale unui bărbat. Acum ești un adolescent, student, profesor sau un avocat, să presupunem. Ai oarecare drepturi după care te conduci în societate și careva principii de care te ții, ca să nu uiți de drepturi. Și oricine ai fi, îmi pare rău pentru un singur moment din viața ta. Ceea ce nu voi corecta nici măcar eu, la rândul meu. Iar tu nu ai atras atenția și ai trecut peste. Peste ani. Ai fost mic...părinții ți-au implantat în educație iubirea. Iubirea către soare, școală, muzică, oameni. Ai cultivat speranțe din vorbele lor și un impuls pentru e retrăi unele evenimente despre care îți tot povesteau ei...Și uite că ai ajuns un adolescent. 

Prima etapă. Inspiri încredere, expiri moarte. Pe lângă fumul de țigară. Ești unul din sutele de persoane care răspândesc în mine frică. Frica de a trăi printre începătorii ”terorismului relațional”. Oh da, în secolul nostru tocmai de acum se începe. Înjuri viața și nu în ultimul rând învinuiești părinții, care au o parte de vină...inconștientă. Peste tot se rulează situații unde iubirea n-are valoare, doar are rolul unui cuvânt despre care ți se spunea în familie. Dar, tu nu ești persoana care acceptă jocurile, și ești de partea pozitivă: ” Iubirea există, eu doar iubesc!” ...Da, tu iubești. Mulțumită părinților tăi, ai învățat să iubești și știi ce-i asta, că este. Aici din nou îmi cer scuze de la tine, că ai fost programat să răspunzi la iubire. Dar nimeni nu te-a învățat cum să nu te lași contaminat de dragoste și să te oprești la timp. Un cuvânt mai potrivit în rusă: ” разлюбить” )

A doua etapă. Ești studentul care trece pe lângă toți zâmbind, glumind și ascunzi totul sub tăcerea ta. În tine mai mocnește focul ăla care-ți aduce aminte de răzbunare....nu în fața foștilor iubiți/ iubite, ci cu Cupidon. Acum  e momentul când ” o să treacă” te mai ajută să adormi, nu și să te trezești. La viață. Părinții devin persoanele cele mai apropiate, pe lângă ”prietenii” cu care îți uiți nopțile prin baruri.

A treia etapă. Hai că te-ai ridicat. Durerea te-a împins spre ” mai bine” în sfera intelectuală și acum predai altora cum să treci prin viață legată de trecut. Te consideri un profesor demn  de atenție și vreai să oferi ajutor și experiență orală, cealaltă trebuie practicată. Un elev îți pune niște întrebări care te duc spre dileme. Deții rezistența morală față de temerile de realitate. Și totuși...ești acuzat. Nu că n-ai făcut corect, ci că n-ai fost destul de puternic. Unul îți vede slăbiciunile, altul le presoară sare și tot așa.

A patra  etapă. În ipostaza de avocat nu doar particular dar și individual, îți asumi unele griji și mai ai dubii în privința drepturilor, dacă mai trebuie respectate...Te convingi că tot ce spui e corect și adevărat. Doare, mai ales când cineva mult mai tânăr îți corectează trecutul...Și vrea să te ajute, dar frica ta stopează totul. Un ghinionist care nu a putut ierta în copilărie și atât de slab încât a uitat să mai greșească vreodată... Dar fără greșeli, nu ți se fac corecții și nu știi cum e mai bine. 

Îmi pare rău că te-au învățat doar să iubești și ți-au întins mâna doar când le permiteai tu. Îmi pare rău că niciodată nu le permiteai. 

Fii deschis către noi greșeli, numai nu către repetarea lor. :)