Fear.

Nici o inspirație de a scrie ceva...nou. 

Durerea într-atât de tare mă iubește, că nu-mi permite să mai scriu despre ea...Iar eu o iubesc prea mult pentru a înceta să o țin...Am încercat, dar și-a lăsat amprenta prin atâtea momente...că a devenit o infecție fără leac.

Ai vrea să rogi pe cineva să rămână...Dar dependența ta nu interesează pe nimeni, toți pleacă.

Rămâi cu muzica din căști, pe fonul chiriecilor de afară și cu gândul la...

Când te domină bolile, nu mai gândești.

Cât mai multe migrene, amețeli și ''șinzăși'' de grame de frică. Iubirea ușurează totul, atât timp cât e cu tine...dar e imposibil să fie mereu cu tine, și hai să înțelegem că fericirea se oferă la kilograme, nu cu tonele la care aspirăm noi.

Punând punct la dorul care mă ucidea...din urmă mă ucide altceva...zi cu zi...încet.

Azi m-a lovit încă un val de ''El''...cu amintiri și vânt plăcut de nostalgie...nu pot fără Cristi dar trebuie să pot, nu? Așa obișnuiesc toți să ''susțină'' :)

Încercând să fugi de locurile unde s-au întipărit discuții frumoase, nu fugi de durere, deși...e o speranță naivă, s-poate de încercat dar te întorci. Și rămâi să trăiești fără ''adevăratul prieten'' și cu alți oameni simpli și urâți în suflet. Amintiri...dulci amintiri care încălzesc și totodată te ard, cum am mai scris.

Mi-e frică. De ce mă așteaptă în viitor...

De ''neamintirea'' momentelor frumoase. 

Cred că nu va schimba nimic dacă voi încheia acest monolog cu ''Trăiți clipa de acum''.

Oricum nu o să prețuiți.