Îneacă-mă.

Bună.
A trecut ceva timp de când n-am mai  simțit  scris ceva.
Continui să cunosc diferite suflete.
Continui să mă dezamăgesc în oameni dar
nu sufăr. încă nu.
Înțeleg, pe zi ce trece, că există perfecțiunea.
Că există oameni care nu mă vor place, dar și care nu mă vor urî. În fine, sunt iubită.
Și mi-i de ajuns o persoană. A mea.
Nimic nou. Nimic interesant. Nimic ce v-ar satisface inimile.
De data aceasta, nu scriu nici o poveste. Nu dramatizez și nu vă încarc cu depresie.
Este, nu vă întristați, ea este.
Înfulec și eu puținul timp ce mi-a rămas și încerc să presor cu oboseală gândurile negre.
E furtună dar atât timp cât ''marea'' mea e alături, eu înnot...
Mă las ridicată la suprafață și savurez imbrățișările mării.
El e marea mea.
El mă va salva...și mă va duce la mal.
Unde nu-mi voi șterge picăturile de fericire ci le voi lăsa să se prelingă pe tot corpul...să curgă și să mă usuce de tristețe.
După care, mă voi înneca. În mare. În iubire. În Tine.