Echimoză.

Viața câteodată ne dă lovituri puternice. Tuturor.
Rămâne să ne ținem de mână și să plângem împreună. Fără lacrimi.
Pentru că ne putrezește sufletul de durere de la gândul că poți să nu mai fii alături de o persoană de care ai nevoie să existe. Cât de departe nu ar fi.
Știi frica asta? Când ai trecut prin pierderea oamenilor de lângă tine spre o lume necunoscută, pe rând, cu anii...și te temi că cel care e lângă tine la fel va dispărea. Nici nu vreau să știi.
Nu știu dacă mă citea cineva până acum, dar cei care au făcut-o, poate au observat absența muzei mele și faptul că mă irită oamenii care cred în roz și care îți dau lecții de viață, că trebuie să te distrezi, că nu ești căsătorită și nici bătrână ca să suferi dar, la naiba, spuneți asta destinului meu care mă sufocă cu surprize neplăcute și care mi-a încredințat niște probleme vieții mele, de nici 18 ani, despre care alții nu știu. Și sper să nu știe!
Ce bine ar fi să stopez toate neplăcerile, pe care, cică, tot eu le creez, așa cum trebuie să crezi în bine, pe când eu cred în realitatea de față, căci, să fim serioși, în momentul în care ești înglodat nu poți să vrei să crezi că e nămol curativ. Sau sunt printre voi așa pozitivi?
Așa că, sau sunteți alături când mie mi-i greu sau nici nu îmi vorbiți despre cât de negativ gândesc eu. Motive sunt.
Și da, mulțumesc celor care mă susțin acum și celui pe care îl iubesc, pentru că nu mă lasă singură  când sunt pe peron și aștept.
Fiecare din noi are nevoie de cineva care să privească vânătăile noastre și să nu zâmbească. să nu le pudreze. să le simtă.
Mai existați? Oameni cărora chiar să le pese de niște suflete frumoase fără chip?
Care să iubească oamenii care plâng noaptea?
Pentru că, sunteți alături de cei care cer asta, care țipă despre nevoia de a avea atenția voastră dar uitați să cuprindeți oamenii care zâmbesc și tac despre cât de greu e.
Uitați să întrebați cât de greu e să zâmbești tuturor, cât e de greu să nu ''te strici'', să nu fumezi și să nu devii un alcoolic după atâtea greutăți.
Nici nu vă gândiți să-i lăsați să plângă și să le spuneți că vă pasă. Că sunteți alături. Să fiți alături. Să nu fugiți, să nu discutați și nicidecum să nu înșelați încrederea unei persoane pe care o cuprindeți.
Să te deschizi? Cui? Naivilor care fug să dăruie tandrețe celor care cerșesc asta manipulând?
Rar când cei care merită primesc fericire. Nu știu de ce și nici nu știu dacă există cineva care are explicație.
Dar, rog, nu uitați de cei care vă șoptesc că le e greu. De altfel, ei dispar. Pentru că ei știu că nu vă interesează.
Eu știu că nu vă interesează.