Viața - nisip mișcător.

Mă simt plină de gânduri dar goală de cuvinte pentru a scrie.

Sincer. 

Sunt la fel de singură. Hm, nu. Mă simt la fel de singură. Leac nu am găsit. 

Nu știu dacă e de vină dorul de cel mai bun prieten sau sunt eu de vină, fiind prea categorică. De fapt, devenind categorică. Poate trebuie să încetez să sortez oamenii după placul meu și să încep a răbda răutatea, falsitatea, fățărnicia lor pentru a avea prieteni. 

Totuși, cred că mi-i dor de cel care mă înțelegea perfect și știa cât e de dificil să lupți cu gândul că societatea în care încerci să te integrezi e prea tupeistă, proastă (în toate sensurile) rea și indiferentă. 

Dar, nici o grijă, eu încă suport, eu încă încerc să realizez că așa e viața și că nu totul e ca în cărți.

Păcat că e atât de greu să găsești pe cineva care să te scoată din toată depresia asta ''copchilărească'' și ''neponeatnaia'' tuturor. Mai trist e, că eu caut și cer, indirect, ajutor de la oamenii pe care îi iubesc. 

Dar ei nu pot ajuta...sau nu vor..who knows?

Oameni buni, chiar m-am săturat atâta să mă jelui și să mă declar prin tot blogul ăsta un boschetar emoțional care tot cerșește iubire și prietenie.Pentru că vedeți, asta și sunt. 

Cineva va zice că trebuie de acționat, de făcut schimbări, de lingușit, de nu știu ce, dar nu...nu-mi pot atribui o imagine de care îmi va fi greață și nici nu pot să risc...pentru că nu pot. Nu-s asigurată de nimeni și nimic că nu va fi mai rău, nimeni nu mă ține de mână să zică că e alături și nimeni nu mă ajută. 

Da, de ce ar trebui să mă ajute cineva să-mi fac viața? Scriu prostii.

Mă tem că gândurile mele de cândva deja s-au materializat. Eu am încetat să comunic. Am încetat să ies din casă. Am încetat să mai fiu acea domnișoară sociabilă și mă transform într-o ''домохозяйкэ''.

Nu știu...unica ce-mi doresc e să nu mai cunosc așa oameni nefericiți sau nesatisfăcuți de propria viață. Și sper că, cel care va citi asta nu se regăsește în trista mea comedie. 

P.S. Cei care petrec timpul mai des cu mine, chiar dacă sunteți un nr limitat, scuzați-mă pentru faptul că eu nu o să mă schimb și o să fiu mereu așa nervoasă și rea. 

Dar, ca printre altele, să știți că eu nu o să iert niciodată faptul că nu ați ridicat măcar un deget pentru a mă scoate din smoala în care mă aflu eu. 

Și nu, singur nu poți ieși pentru că, chiar dacă, poate, nu știți asta, viața e ca nisipul mișcător în care unii cad și sunt trași de depresie în jos...și fiecare intră în panică din momentul în care vede că nimeni nu e pe alături ca să-ți dea o mână de ajutor. Strașnic, da? 

Așa că, nu dați sfaturi dar ajutați oamenii să scape de tristețe. 

Căci, așa voluntari încă nu am întâlnit...