Surprize, situații și restanțe.

Viața e plină de surprize, situații ( definiția dată ''problemelor'' de cineva) și restanțe.
Surprizele ne iau prin surprindere și ne dau posibilitatea de a reacționa așa, cum nu ne permitem în momentele în care uităm că suntem oameni și că trebuie să fim sinceri cu propria persoană. De fapt, surprizele, plăcute sau nu, ne dau de înțeles dacă persoanele dragi ne cunosc sau nu. Situațiile, însă, ne obligă să acționăm și să luăm decizii care ne pot urmări în subconștient toată viața. Ne stimulează să gândim, să uităm de principii, valori morale și să fim responsabili de răspunsurile noastre pentru restul supraviețuirii.
Restanțe...le avem cu toții, față de un om sau la un examen, de obicei al vieții, și ne determină să ne corectăm, așa cum viața ne mai dă o șansă în care ne putem manifesta cu înțelepciunea și răbdarea căpătată odată cu experiența.
Uităm. Asta facem zilnic. Uităm să fim noi, cei adevărați, iar dacă o facem, uităm să interpretăm acțiunile noastre ca un alt păcat, pe care cândva-l vom regreta. Râdem, discutăm și bârfim ( da, cu toții o facem, dar nu toți o recunosc) capacitatea cuiva de a se manifesta și de a-și trăi viața, indiferent de standartele și opiniile societății. La rândul nostru, suntem primordiali în discuțiile altora și, dacă suntem destul de deștepți, acceptăm și nu îndrăznim să fim pretențioși cu alții, așa cum pretențiile revin la propriul ''eu'' care înfruntă situații și surprize fără să se corecteze.
Greșim. Din nou uităm, doar oamenii țin minte să critice greșelile altora, nu proprii. Oare ne mai scadem din restanțe vreodată, pe parcursul anilor noștri mult prea semnificativi?
Ne trezim. Ajungem în momente în care nu ne înțelegem schimbarea comportamentală și emoțională și nu ne putem explica cum și de ce acționăm brusc altfel. Poate că e o consecință a faptului că, până acum, am uitat să ne punem anumite întrebări și am așteptat ca altcineva să ne rezolve propriile îngrijorări. Cel mai important e, totuși, să ne trezim, mai devreme sau mai târziu, și să transcendem în starea de împăcare cu sine, fără a recurge la vin sau la '' vino''. Fără să parcurgem un traseu plin de dileme și greșeli, o să uităm pentru ce ne trezim în fiece dimineață, lângă o pernă rece sau lângă persoana care a decis să lupte cu tine noaptea, pentru plapumă.
E toamnă și starea de apatie ne cuprinde tiptil ca să ne despartă de oamenii dragi, ca să rămânem singuri cu noi, să ne punem întrebări și să savurăm zgomotoasa liniște a pustietății, din casă sau din suflet. Ne împrietenim cu izolarea iar tendința de a îndepărta orice motiv al fericirii se ascunde prin zâmbete false. Manipulăm cu sentimentele oamenilor și asta ne dă putere, ne satisface dorința de a domina sufletele triste și predispuse la sinceritate dar uităm că am fost și noi cândva răniți de orgoliul sau necesitatea altuia la libertate. Nu la libertatea de a face ce dorește, ci la libertatea de a fi așa cum simte.
 Noi suntem suflete ce au împrumutat niște trupuri cu ochi frumoși pentru a gusta din onoarea de a avea surprize, situații și restanțe, la care picăm, și pentru a iubi. Pentru a găsi iubirea și a ne lăsa orbiți de căldura și puterea altuia de a ne domina pe plan sentimental.
De altfel, nu mai învățăm să fim sinceri, puternici și să renunțăm, din când în când, la bucata noastră de plapumă, pentru a-i încălzi spatele sau sufletul celui căruia îi datorăm toată iubirea, măcar pentru faptul că ne-au învățat să iubim.
Iubirea e plină de surprize, situații și restanțe. Și eu le aleg pe toate, decât să suport confortul în singurătate.