Fulgii mei.

A mai trecut jumatate de luna, cel mai alb si frumos februarie....

Majoritatea orelor petrecute in pat cu ceai si medicamente, pentru ca restul timpului l-am oferit unor persoane cu care imi ajunge si o ora. Care ma asteapta in frig de aceea ca eu tot repet ''inca 5 minute si ajung'' si cu care nu e nevoie sa vorbesc toata ziua ca sa stiu ca acel ''ma simt bine'' fals deschide paranteze si enigme...

Frigul il infrunti cu caldura imbratisarilor prietenilor, tristetea o dezbati cu intamplarile spontane, iar pozele...prind zambetele, privirile sau chiar cazaturile. Le multumesc unor dulci omuleti, pentru aceea ca au stiut cum sa se integreze in inima mea si mai adanc...pentru ca stiu cum sa se enerveze pe vant, sa nu le placa pozele unde arata perfect si sa spuna ca nu-i place sa pozeze ca nu iese bine. Modestia ucide totul! :D

 La un moment dat...Puteam sa le privesc din urma si sa-mi dau seama ca nu le cunosc, dar le recunosc personalitatile. Nu stiu de cate ori uitandu-ma la ele repetam in gand : ce-s de frumoase! Admir totul in poze si in ce se ascunde dupa ele....In indrazneala ''cuiva'' de a se cobori pe vale si a alteia de a se teme. Deci...ele sunt cele mai bune persoane ale acestei luni...
 Si nu pot sa nu le arat cititorilor mei o parte din fericirea noastra de ieri :D

Ele sunt cele care mi-au incalzit iarna! Pentru asta le iubesc....(desi ele nu-s la curent)