Morphine.

E ceață. Toamna mi-a înnălbit dimineața cu frig și senzația aia de singurătate, când te trezești și n-ai pe cine ruga să deschidă fereastra pentru a simți aerul rece și împrospător.
Mi s-a făcut dor și de alergat dar școala îmi împiedică orice dorință. Sunt încărcată de gânduri negative și de lacrimi, care formează-n mine un ocean de sentimente dar reflectă doar un zâmbet tăcut. Nici chiar filmele despre iubire, tristețe și alte fleacuri nu ajută. Serios?
Hai că mă simt eu deja un personaj din dramele celea ce se încep cu o imagine din Londra, ploioasă și sumbră în care o fată se plimbă cu o umbrelă colorată ce nu e în contrast cu starea de spirit. Deloc.
O să citești fraza de sus și vei spune că nu e drept. Logic că nu e drept, doar asta simt doar eu și încă da, Chișinăul nici pe aproape nu e Londra, la care aspir cam demultișor.
Nu-mi vine a crede că e deja Octombrie iar eu de atâtea m-am săturat deja.
Pe lângă toate astea, nu vreau nimic nou, așa cum nu vreau în genere nimic.
Și...e în regulă, sincer.
Petrec timpul cu o persoană cu care mă comport stupid și straniu. Asta și este straniu, comportamentul meu ce e aparte de însăși personalitatea mea, dar fie...adolescentelor le s-poate. :D
Și chiar dacă din nou nu e nimic concret în ceea ce scriu, vreau să accentuez că prea multe fețe false întâlnesc...știi tu, fake friends...care, fără să știe, mă împing să aleg să trăiesc și să continui studiile în altă țară...și oricum, ceva mă ține aici. Nu maxi-taxi-urile ( ok, cât sunt aici îmi permit ca și alții să le numesc ''marșutci'') și nici nu drumurile noastre stricate. Mă oprește copilăria și speranța că voi avea unde învăța, lucra și mă trezi lângă un om decent și demn de a nu fi numit ''moldovan'' tipic. :)
În fine...o să-mi zici că am devoie de tinctură de odolean pentru a stopa nervii care mă îndeamnă să scriu atât de general...dar prefer să trecem deodată la morfină.
De ieri ascult o piesă pe care nu pot să n-o postez aici.