Nothing compares to you

Și, știi...Uneori tăcerea e tot de ce am nevoie. Și niște note de pian.
Încă o toamnă ne ucide, deși nu iubesc să scriu despre ele.
Căutam niște culori peste fereastră dar te-am găsit pe tine. Te-am găsit în reci amintiri de lângă copac, unde prima dată mi-ai dăruit o frunză. O frunză udă de lacrimi și culori...Culorile pe care acum nu le găsesc deși le caut.
Ascultam vântul dar am auzit ploaia. Atunci prima dată ai șters cu zâmbetul tău părul meu ud. Mi-ai arătat că dacă fug prin ploaie spre tine, primesc mai multă plăcere. Ploaia...
Gustam ceai dar am băut gheață. Mă temeam să nu se topească unul din sentimente și să rămână zahărul nostru în trecut, deși ceaiul era fără zahăr și noi fără speranțe.
Priveam aleea dar vedeam oameni suri și un curcubeu. Curcubeul care cândva îmi era și încă-mi este muza.
Simțeam aerul rece și un gol în mine, pe care prefer să-l las decât să-l înlocuiesc cu altcineva în afară de tine. Mereu al meu, în trecut.
Toamna din trecut.