Reala menire.

          Viața, după cum reflecta și Ealph Emerson, este o călătorie, nu o destinație. Din păcate, puțini dintre noi înțeleg că suntem condamnați la libertate pentru un scurt timp iar când suntem conștienți de acest fapt oricum investim timpul în mărunțișuri care nu produc decât regrete. Pe parcursul acestei călătorii, mereu suntem conduși de curiozitate și ni se implantează de la frageda vârstă scopul de a deveni cineva. Prea mulți pun accent pe realizarea în ipostaza unui specialist în vriun domeniu și cheltuie din timp pentru a experimenta și a înțelege dacă dorește să devină doctor, profesor sau avocat pe când, menirea noastră, de fapt, este de a ne căuta pe sine și a ne găsi locul nu doar în societate ci și în lumea metafizică.     Într-adevăr, oare e de ajuns să fim doar niște administratori ai sentimentelor și influenței altora asupra noastră pentru a deveni, spre sfârșit, oameni? Deci, nu. Trebuie și avem nevoie, în subconștientul nostru, să adoptăm careva principii pentru propria persoană și să ne realizăm sufletește ca Oameni, decât fizic să devenim niște materialiști fără valori și sentimente. E greu să accepți că nu te naști femeie sau bărbat, ci că devii. La fel e greu să fii într-o relație perfectă, ceea ce pentru mine înseamnă balansarea binelui cu răul, cu propria persoană. De fapt, este un drum greu spre perfecțiune și găsirea liniștii dar se merită, descoperind că singurătatea este roditoare. Astfel, niciodată nu trebuie de ezitat oferirea ajutorului și ascultării către sine și mereu trebuie să întindem mâna părții celei mai bune din noi, care ne va proteja instinctiv, în momentele grele, chiar mai bine ca un prieten, așa cum cel mai bun partener de viață ne suntem noi înșine! E nevoie să ne oferim mai mult timp nouă pentru ca, apoi, să cucerim fericirea în alte relații, să ne asumăm responsabilitatea față de Eu-l nostru și să ne definim adevărata parte din noi, pe care înainte de a o reprezenta celor din jur, trebuie să o cunoaștem, învățăm și să trecem de limitele universului din interiorul nostru, pentru a căpăta satisfacția învingătorilor. Cel mai dificil e, de fapt, să conștientizez că tot ce scriu și gândesc nu e împărtășit decât de interiorul meu iar restul oamenilor care fac parte din societate o să agreeze totul și oricum vor continua să
 rămână orbi chiar de văd, surzi chiar dacă aud și muți chiar dacă vorbesc...Pentru că nu o fac cu sufletul! Pentru că sufletul țipă undeva în interior pe când oamenii își îngrijesc înfățișarea și fac planuri legate de bani, mașini luxoase și noi oameni de care să profite, așa cum nimeni nu se oferă voluntar să facă bine atât timp cât sunt ocupați de frumusețea trupească, din păcate. Nu vă pare prea trist? Că îngropați atâta fericire cu propriile mâini și rămânem a ne înstrăina de menirea principală, de însăși fericire?       Mie îmi pare rău...pentru voi, cei care au uitat spre ce au pornit și au ajuns a fi cei pe care cândva îi criticau. Sau poate eu nu sunt în rând cu lumea și continui să mă caut pe sine pe când trebuie să copii și să mă contopesc cu restul lumii? Adevărul e că încă continui să înțeleg cine sunt eu și de ce sunt în stare...Încă plutesc prin poluatele vise și trăiesc cu prezentul, care pentru alții e o oarecare unitate de timp care nu mai există, așa cum nu exist și eu prin rândurile oamenilor care se cred de succes doar din cauza că urmează același drum: De a găsi un post vacant pe placul altora, de a învăța a lucra și de a-l răbda toată viața doar din motiv că aduce bani familiei, lângă care nu sunt alături. Dar eu? Eu încă lucrez asupra mea...Eu încă aștept să găsesc sufletul pereche în care să mă regăsesc și care să mă ajute să devin o femeie fericită fără deficiențe în comunicare și în arta de a trăi. Și îmi pare rău pentru cei care cred că menirea omenească e cu totul alta pentru că la sfârșit vor suporta supraviețuirea chinuitoare, pe când eu doresc să Trăiesc din plin împăcată cu mine însumi, deorece, orice om care s-a îndreptat spre cunoașterea spațiului misterios aflat în el însuși nu poate fi distrus de nici o influență exterioară negativă! Deci, ne îndreptăm și noi în direcția aia? 

p.s. Eseu pentru lecția de limba română