Dragostea de sine

     

     Oare mai citește cineva bloguri?

     Presupun că e demodat de a îți scrie gândurile proprii într–o lume unde comunicarea deschisă și profundă este schimbată pe un video de câteva secunde pe TikTok. Oamenii aleg știrile comestibile cu publicități achitate de sponsori, nu un articol științific. De ce să citim un roman de dragoste, când putem urmări pe Instagram cupluri vestite ce se îmbogățesc pe vizualizările noastre? Dacă înainte oamenii făceau bani pe baza operelor sale dar ca efect al creativității, acum creează content fără sens pentru bani. Iar asta nu este neapărat rău. Întrebarea e, cât de conștienți de acest lucru sunteți? Ceea ce consumați zilnic e o alegere sau o manipulare? Ei bine, vă ajung întrebări pentru astăzi. 

     Acest articol este despre dragostea de sine. La sigur că trebuie să o facem mai transparentă, așa cum o putem confunda cu egoismul sau narcisismul. Să începem cu o realitate mai puțin plăcută: Cei care se iubesc doar pe ei, o fac din nevoie. Pentru că nu există cineva în viața lor care să le satisfacă această necesitate ori li s–a provocat o durere imensă din partea celor iubiți, aceasta fiind o lecție de viață iar dragostea de sine este un examen greu de susținut. 

     Mulți ani am făcut prostia de a mă amăgi că mă iubesc dar, în final, m–am trezit că nu am grijă de mine deloc. Mă aflam în situații toxice, trăind cu speranța de a fi salvatorul altuia, îmi provocam insomnii din cauza învinuirii de sine în toate eșecurile, alegeam inconștient parteneri/prieteni care nu erau gata să îmi ofere dragoste, pentru că eu trăiam cu un singur gând: ''eu nu merit''. Am lucrat mult și continui să lucrez asupra schemelor cognitive. Cu asta a început procesul de a învăța să mă iubesc. Unii cred că dragostea de sine presupune a îți dărui multe singur ție. De a îți permite să dormi cât vrei, să îți cumperi de toate, să îți permiți să vorbești, să te comporți așa cum dorești sau să îți spui cât de frumos/bravo ești. De a te gândi doar la tine. Asta se numește altfel, precis nu dragoste. 

 Să știți că uneori doare să înveți să te iubești, așa cum acest proces presupune renunțare. Renunțare la obsesii, dependențe, convingeri, chiar renunțare la tine. 

     În timp, am renunțat la gândul ''eu mă caut pe mine, încerc să mă regăsesc undeva, langă cineva'' și am fixat un mindset diferit: eu îmi doresc să mă creez pe mine, să lucrez asupra mea, să ating scopurile pe care mi le aleg singură, nu familia, nu societatea, nu Marina cea deprinsă cu procrastinarea. Acesta a fost momentul când am început procesul de a învăța cum e să mă iubesc. Desigur că, până la schimbarea modului de gândire, a trebuit să exclud factorii ce mă lăsau fără resurse energetice. Uneori trebuie să renunți și la oamenii pe care îi iubești, mai ales dacă e o relație toxică pentru ambii. 

     Pentru cei care îmi vor spune că este egoism sau narcisism, rog să vă întrebați: de ce doriți să fugiți (prin atac la persoană) de cei care nutresc dragostea față de sine? Sau deschideți TikTokul și nu vă mai puneți atâtea întrebări, căci este risc să ieșiți din zona de comfort și să nu mai facă bani influencerii. (atașez aici un link pentru cei care o să ia în serios ultima frază https://ro.wikipedia.org/wiki/Ironie )

    Nu mai stigmatizați oamenii care se iubesc. Vă dați seama cât de sincer pot iubi cei care au reușit să lucreze asupra sa, să cunoască părțile sale întunecate și să accepte faptul că egoul trebuie de pus la silențios pentru o relație sănătoasă de dragoste cu sinele? Cine se iubește pe sine, abia așteaptă să întâlnească persoana potrivită pentru schimb de energii, emoții, experiențe și creație. 

P.S. Zilnic veți întâlni oameni care pretind că iubesc dar sunt doar niște escroci sau vampiri energetici. Pentru a diferenția dragostea de manipulare, este important să o testezi pe tine. Încearcă să te iubești cu respect, sinceritate, grijă și să cultivezi în caracterul tău valori frumoase. Dragostea în relații aduce roade atunci când este reciprocă.