Eu.

Știi cum e, să ajungi în așa situație, când realizezi că te-ai cunoscut pe tine și chiar ai nevoie de schimbările despre care spunea lumea când se enerva pe tine?
Deci....acum chiar mi-am dat seama că dacă cineva m-ar cunoaște așa cum familia mea, ar prefera să mă ignore...însăși eu nu pot fugi de mine, după ce mi-am dat seama că mă comport ca și cum toți ar trebui să mi se închine.
Și...nu credeam că voi spune vreodată fraza în care nu cred nici acum, dar vreau să mă schimb.
Nu văd să fie realizabil ceea ce vreau, de aceea.....mi-aș cere scuze de la toți că au avut parte de așa colegă, soră, fiică, verișoară, nepoată ca mine....Și îmi mai cer scuze de la cineva care, dacă ar fi aici, nu s-ar mândri cu așa „personalitate” ca mine.
„Fii mai simplă...”
Nu....nu vreau să mai fiu deloc, decât să mă chinui luptând cu cineva din mine pe care încă descopăr....
Mi-e rușine de mine...Și de cine am fost.
Invinuiam pe alții, pe când aici nimeni n-are vină, decât necunoștința.
E greu când nu te cunoști....sau mai bine zis, când porți măști încât singură uiți câte-s la număr.
Dezamăgită în viața mea....și sper ca unele schimbări ca plecarea mea din viața unor persoane, va șterge totul din urmă....
Mă urăsc sau eram pe cale de a o face?
Anyway....sunt ca și cum m-aș privi în oglindă cu ochii celor ce m-au înconjurat până acum, și nu. Nu-s mulțumită...dar sunt îngrozită de cât de complicată am fost, crezând că asta e normal....
Dau capul în jos. Nu îmi cer scuze. Nu am curajul de a o spune tare, de rușine ce mi-i.
Sau să eliberez acest personaj din mine pe care atâta îl urăsc de ieri, sau să trăiesc cu el.
Gata. Înăduș fata aceea care cândva ea șefă peste tot....demult nu-s...n-am fost ca atare.
Vreai să te comporți ca dușmanul imaginii tale? Nici nu ești destul de puternică, dar nici atât de simplă să nu o faci....
Deci, tu...Da, tu! Ieși din mine odată cu lacrimile de pocăință și dispari...auzi? Dispari!!!! Vreau să fiu eu care credeam mereu că am fost....deși...