În loc de noapte bună.

- Dormi?

- Nu. 

- De ce?

- Aștept să adoarmă sentimentele.

Și ce folos? 

Calmantele s-au terminat dar orice altceva mă hipnotizează spre noi insomnii. E greu.

În fiece zi rămân cu mai puține persoane dragi alături. Bravo, Marina, ți se primește să-i îndepărtezi!

Sunt într-o relație de strânsă conexiune cu singurătatea...Într-atât de puternică încât refuz orice om ce vrea să mă ajute...iar eu îi trimit și nervii îmi sar în ajutor. Totuși sunt fidelă singurătății...fac tot posibilul să rămân doar cu ea, din nefericire. 

Și nu-i treaba-n cât de complicată sunt sau cât de dificili sunteți voi, ci-n necunoașterea mea. Îmi pare rău că mi-am impus unele bariere pentru a rămâne la fel de puternică în fața tuturor, ceea ce strică, sau mai bine zis încurcă vieții mele. Mai bine plâng. La melodrame.

Am încercat, sincer, să mă schimb dar ajung la aceleași sfârșituri cu concepții ridicole de-a mele și argumente că-s incorectă. Sunt. Îmi cer scuze. 

Încep să mă deprind în ipostaza fetei cu inimă rece și rimel prea întunecat pentru a nu curge, mai ales când realizez că pierd totul, pe bucăți.

Și-i aiurea că după orice noapte nedormită sau plânsă, oricum vine dimineața, te trezești și trebuie să apari în fața lumii, care, cât de bine n-ai spăla oboseala cu apă rece, îți reamintește de viața ta de rahat spunându-ți că arăți rău și cam bolnav. 

Same pain again. Over and over...