Infectată de realitate. Molipsitoare

Suntem cu toții naivi...știm că lumea ne minte și oricum îi ascultăm, căutând măcar undeva o picătură de dreptate. Sperăm.
M-a cuprins.
Prin îmbrățișare am încheiat un contract. El- să mă poată ucide mai ușor fiind mai aproape; eu- să nu am încredere în oamenii care mă cuprind pentru a ușura lovitura cu cuțitul din spate. Oricum ambii zâmbeam.
Și a mărit durerea mea. Odată ce m-a strâns, mi-a scos slăbiciunile și puterea. Am rămas doar cu frica...că va continua.
Pe când alții contribuie la dezordinea din capul meu iar ochii sunt obosiți, inima mai rezistă dar așteaptă calmante...sau ceva dulce ce ar umple golul cu calorii liniștitoare.
Mâ gândesc că mai arde trecutul prin mine...și în fiecare toamnă se reaprinde, pentru că știe că trebuie. Trebuia.
Încetu' cu încetul mă omoară...zice că sunt obligată să suport unele, nu schimbări ci efortul de a trece la ele. Ieri mi-a servit un pahar de vin dar eu sorbeam oboseală și somn...aveam poftă de odihnă dar ea s-a scumpit ca și țigările de care au nevoie ei...
Eu am spus că nu fumez, pentru că am trecut la un drog mai puternic...la aer. Și știi că se fumează greu? Îl inspir...și nu vreau să-i dau drumul, pentru că expir fericire. Nu vreau s-o las. Vreau aer...mult și suportabil.
El a râs. A zis că va trece. Că cineva va veni și eu voi trăi.
Nu e drept, evident.
Eu aș plânge dar au decolat lacrimile în trecut și nici nu merită atâta atenție un subiect la care nu există dialog. Nimeni nu-ți va înțelege durerile tale și nici pe ale mele. Nimeni nu va vedea disperarea după un zâmbet bine implantat în ochii altora și nimeni nu va înțelege că te-ai îmbolnăvit dar nu de gripă, răceală sau alte chestii de care lumea fuge. Da, astfel scapi și de întrebări în plus. Repede și eficient.
Și te domină liniștea...liniștea care te închide-n carantină până la iarnă.
Aiurea e că nu vei avea timp de restabilire...
Dar trebuie. În o oră și 10 minute.