Until we bleed.

Pentru că există lucruri pe care nu le pot publica aici, că le va citi cineva și își va da seama de multe, foarte multe. Pentru ele există foi rupte din caietul de geografie și un marker, să simt amărăciunea pe care o scriu și să o ard. Să ard foile. Aș vrea să dispară și durerea expusă-n ele. Mă strădui.
Da. A nins și simt cum Trebuie să dispar.
Pentru că uneori, suntem obligați să dăm drumul dorințelor, pasiunilor, strigătelor și oamenilor. Câteodată trebuie să plecăm.
Pentru că întunericul de afară coincide cu dilema mea, dar totodată mă convinge că fac totul corect.
Doare? Nu poate să doară o minciună impusă, iar eu mă amăgesc...
Vreau asta? Trebuie.
Pentru că atât timp cât iubim ceva dar vedem că nu trebuie, nu ne gândim că mâine putem să nu mai existăm și că avem în noi acei 5 litri maximum de sânge care nu ne ajung pentru a corecta ceva în noi, pe cât putem dona momente și adevăr oamenilor...să-i ajut să realizeze că atât timp cât eu sângerez, ei pot folosi iubirea ca mijloc de viață, iar eu voi supraviețui cu fericirea lor.
Pentru că sângerez.
M-am împărțit în bucăți ca să reușesc să manipulez nu doar cu tine ci și cu vremea; să întorc totul așa cum vreau eu...cum vor alții în subconștientul său...
Și vor conștientiza că fac totul corect.
Pentru că vreau să prețuiască ei, dacă eu n-am prețuit.
Dar să dispar. Să nu văd cum ei îmi beau sângele pe care eu i l-am servit. Să nu văd cum ei strâng un puzzle din bucățelele din mine.
Pentru că vreau să facă asta, dar nu să văd eu.
Nu doare. Nu vreau.
Pentru că am dat argumente destule ca să-mi accepte alții decizia și...
...pentru că vreau să tac.
...să dispar.
...să nu iubesc.