What hurts the most.

E genul de iarnă care ninge pe prezent și-mi îngroapă durerile...

Sigur că e de ajuns să  alunec de niște priviri din trecut și să cad, eliberând lacrimi și amintiri.

Dar ca și oricine, mă ridic, îmi șterg fața înghețată și țopăi mai departe...sunt puternică doar.

Mă irită că unii oameni stau cu tine doar ca să se sprijine pe un anumit moment, să se ridice și să fie fericit cu altcineva.

Mă irită că nu-ți mulțumesc, dar își iau rămas printr-un simplu '' Îmi pare rău. Sunt vinovat, dar eu vreau să fiu fericit nu cu tine'' Nu da, sigur că nu cu mine.

Mă mai irită că cel care mă făcea fericită, nu-i.

Da, fulgii l-au îngropat și pe el. 

Asta doare cel mai tare...să-ți îngropi prietenul. 

Omul care adora să-ți facă poze la ochii tăi albaștri.

Care spunea să zâmbești.

Care te chema la răsărit...

Care a plecat.

E genul de iarnă în care vreau să mă arunc în zăpadă și să râd pentru el. Pentru a-mi vedea ochii albaștri fericiți...Pentru a simți frigul. Pentru el. 

Deci, fulgii îmi îngroapă durerile...sau le ascund, la primăvară voi afla.

Câteva poze...făcute nu de tine.