Dependență de durere.

Recent am primit în viața mea o doză de realitate destul de dură.
Câteva zile-n urmă, când s-au împlinit 13 ani de când nu mai e tata cu noi, am conștientizat și am acceptat pentru prima dată moartea în viața mea de adolescentă de șaisprezece ani.
Am dat capul în jos, am expirat, și i-am zis mamei: '' O să fie bine. O să treacă''
Și ambele știm că nu trece. Chiar și peste mulți ani de durere. Cu ea nu te deprinzi. Cu ea trăiești, absorbând-o în răni și udând-o în fiecare an cu amintiri. Amintiri pentru care merită să trăiești.
Puțini mă cunosc. Puțini oameni sunt pe care îi iubesc, ca să mă cunoască.
Pe lângă faptul că-s comunicabilă și prietenoasă, aleg atent ce parte din mine să o ofer oamenilor. Din păcate, nervii, împreună cu iubirea, o revărs doar peste trei persoane. Și doar două din ele merită iubirea și nu merită nervii și problemele mele, dar din păcate..ele sunt într-o strânsă legătură.
Cândva, eram mică și fericită. Credeam în Moș Crăciun și în viitorul meu cu păr roz. Dar am crescut.
M-am dezamăgit mai mult în lipsa scrisorilor din poștă cu miros de parfum specific dorului decât în neexistența Moșului. Și atunci chiar am crescut.
Îmi pare rău că am devenit ipocrită și totodată sentimentală.
Îmi pare rău că plâng. Rar, dar când o fac, o fac din toată inima...Pentru că așa am fost învățată.
Știu că plâng în momente nepotrivite uneori...Și știu că unii dintre voi au asistat la isteriile mele cu trecere la plâns de la râs. Și știu că vă e jale. Tuturor le e jale.
Am devenit stranie. Am devenit dependentă de durere, de oameni.
Întâi de mama.
După care de soră.
Acum de mine, în sfârșit.
Am înțeles că trebuie să fiu eu fata de care să aibă nevoie alții, nu eu să am nevoie de cineva.
Da, iubirea mea, am înțeles asta.
Egreu să stai cu singurătatea la rendez-vous. Dar măcar ea-mi iubește imperfecțiunea.
Măcar ea e alături de mine când dorm, plâng sau chiar iubesc.
Pentru că Iubirea m-a lăsat să iubesc singură, e prea ocupat(ă) pentru mine.
Mă înșeală cu libertatea și totodată mă droghează cu picături de fericire pentru a-mi potoli setea.
Am crescut. Am devenit flexibilă la jocurile vieții cu mine.
Predispusă la durere...dar și la o schimbare.
De a mă iubi pe mine,
nu pe tine.
:)