Our heaven.

Şi e genul de câmpie în care înfloresc poveşti de dragoste în loc de flori...Unde s-a început revoluţia viselor mele cu realitatea. Câmpia despre care voi scrie.
Am avut un plan, pentru care m-am dus departe de civilizaţie, acolo unde am avut şansa de a uita de tot ce vedeam şi auzeam pe asfaltul Chişinăului. Şi mi-am regăsit liniştea şi schimbările (acum observabile) nu în acei oameni diferiţi sau nopţile frumoase, ci în drumul...drumul spre izvor. Mă îndrăgostisem. 
Îmi plăcea să privesc în sus, după care să ameţesc de plăcere şi să descopăr alte părţi ale lumii...Dimineaţa, alergând, de o plăcere era tăvălitul prin iarbă :>...Şi, scumpa mea amintire, te voi păstra printre copacii aceia mereu!
Au fost râsete, de alea pline de viaţă...Momente în care realizam că sunt: young, wild and free! 
Şi mai era alături un om special, pentru momentul acela. Un om, care zâmbea de fiecare dată când ştia că am dreptate. Şi o făcea frumos...:D Imaginându-mi dintr-o parte, arătam ca eroii din " Pe aripile vântului", deşi sunt sigură că meritam un titlu mai demn de zilele alea...Ar suna ca: " Pe vântul tinereţii", dacă aş fi fost romantică ;)
Cel mai funny era că prin câmp era o linişte atât de aspră, încât eu nu-l auzeam...Mă pierdeam în timp, împreună cu imaginaţia şi biblioteca mea de vise. Era frumos...
Nu exclud că adoram sunetul apei ce susura orice gând al meu... frigul din pădure. Pădurea ce reflecta toate secretele fiecărui om. Şi confuzul meu moment m-a predat tot cu tăcere acelei câmpii, unde poate că mă voi întoarce, poate nu, lasând acolo vechi prietenii şi dureri comune.
E genul de câmpie, care fiecare din noi o întâlneşte şi care lasă amprente sub formă de floare în inimă, care ne-a înlocuit ascunzişurile şi unde ne ajuta să rămânem singuri sau să ne protejeze de singurătate. Un fel de rai. Al nostru...