Nu vreau din cauza că vreau.

Oamenii pleacă. Cu sau fără voia ta.

Alții nu mai trăiesc. Alții trăiesc, dar nu cu tine.

Din păcate își dau seama prea târziu că îți fac rău. Mușcă din tine cea mai bună parte și nici măcar n-o iau cu ei ci o scuipă în trecut, să nu-i deranjeze pe ei dar pe tine să nu te facă mai puternic.

Rana o lasă realității, s-o cicatrizeze cu sare și tequila, altfel cum să facă să suferi?

Și îți vine să pleci și tu. Să nu vezi cum alții se bucură pe când tu te ucizi încetul cu încetul, în frig, cu ochii înghețați și vorbind cu o fantomă...o altă fantomă.

Când nu știi ce să faci...cum să adormi, când nu ți-a dormi deloc. Sau pentru totdeauna.

Să-ți spun un secret? 

Doare. Până la ultima amintire, ultima mușcătură, ultimul zâmbet. 

Și mai e dorul pe care nu-l voi putea potoli niciodată. Și durerea care nu va trece. Și dorința care persistă o dată ce văd absența ta în viața mea. 

Și nu s-poate, dar nu mai vreau să trăiesc.

Dar asta rămâne între mine și tine, nu trebuie să știe toți ce vreau, mai bine zis ce nu vreau eu. 

Nu...nu-s puternică.

De atâta că uneori nici nu merită să lupți. Te oprești...Pur și simplu.

...Și dispari pentru că toți îți cer să-i ajuți să nu intre-n depresie pe când tu ieși din viață, atent și tăcut. 

Dispari pentru că prea mulți cer să zâmbești, pe când nimeni nu stă cu tine cât vreai să plângi.

Dispari pentru că ești prea slab pentru a privi în ochi adevărul. Recunosc, sunt. 

Și îți promit că mă vei ține minte. Aici sau în al 9-lea cer, doesn't matter.